Asistent Proiect

Am 47 de ani si, desi nu m-am nascut in Bucuresti, mi-am trait mai mult de jumatate din viata in acest oras. Aici am fost studenta, si tot aici am descoperit ca “anomalia” de care sufeream si care-i facea pe multi sa ma considere un soi de ciudatenie se numeste, de fapt, feminism si nu reprezinta decat rezultatul firesc al dorintei de a fi tratata ca egala oricarui semen de al meu, indiferent de gen, etnie, clasa sociala, aspect fizic, varsta.

Si mi-as dori ca Bucurestiul sa devina un spatiu urban care incearca sa ofere un asemenea tratament, pentru mine, pentru fiica mea, pentru orice femeie care traieste aici sau il traverseaza din cand in cand: sa nu-i fie frica sa iasa pe strada la orice ora, sa se imbrace cum vrea, fara riscul de a fi pipaita, fluierata sau agresata, sa poata merge pe bicicleta prin oras fara ca vreo cativa barbati “adevarati”, sprijiniti degajat de volanul jeep-ului sa-I explice cat de proasta e sau ce i-ar face, sa decida daca si cand ar trebui sa mai lasam din schimbatul bordurilor si construirea stadioanelor, pentrua ridica macar vreo cateva crese si gradinite.

Poate parea un plan utopic, dar poate ca proiectul Discriminari Urbane va putea dovedi ca trecerea de la utopie la realitate e posibila. Este speranta cu care am intrat in acest proiect, este ceea ce cred ca ne uneste pe noi, ca echipa si este un drum pe care sunt bucuroas asa-l incep astfel, intr-un proiect care incearca sa aduca la lumina toate aceste probleme despre care nu se vorbeste, pentru ca sunt considerate, adesea, minore, neimportante, dar care ne marcheaza pe noi, ca traitoare in acest spatiu urban.


Continutul acestui website nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor website-ului;